Manifest

Manifest

Manifest pentru SERVICI’ UȘOR

Angajează-te în dialog!

Ore suplimentare, sarcini în afara fișei de post, ture de noapte apărute din senin,

muncă de sărbători, dureri de spate din cauza nerespectării anumitor standarde,

ridicatul a tone întregi de marfă pe zi, angajatori care te silesc să devii colaborator cu

PFA, remunerare discreționară, pauze de masă inexistente sau prea scurte, stres inutil,

țipete inutile, concedii de maternitate soldate cu pierderea jobului și, peste toate, multă

lipsă de respect. Păi, până când ?

 

Prin “Servici’ ușor” ne referim la muncă în condiții decente, adică un job civilizat,

neîngreunat de abuzurile si nedreptățile pe care foarte mulți dintre noi trebuie să le

suporte la locul de muncă. Vrem ca angajatul să fie respectat și vocea lui să însemne

ceva mai mult decât “Da, să trăiți!”. Mai exact?

 

Ne dorim ca…

 

1. Angajații să fie respectați, indiferent de ramura în care activează. Pentru aceasta

îndemnăm angajații să se unească în sindicate. Doar așa problemele lor se pot

face auzite, doar așa ei pot deveni o forță de neignorat.

2. Opinia publică să fie mai preocupată de acest subiect. Nu se poate ca unele

firme să le interzică angajaților să adere la sindicate și să nu se facă niciun pic

de tam-tam pe această temă în media. Este o înălcare a drepturilor de bază ale

unui cetățean într-un stat democrat. Vrem să se vorbească mai mult despre ce

se întâmplă la job, despre probleme și bucurii, despre satisfacții, dar și despre

legislația cu privire la muncă, despre drepturile angajaților, despre ce îi face

puternici sau slabi, protejați sau supuși capriciilor pieței.

 

Pledăm pentru…:

 

1. Joburi decente – salarii pe măsura muncii depuse; vrem să fim angajați pe

merite, nu pe nepotisme; vrem bani la pensii și la sănătate pe măsura salariului

încasat, nu scheme în care oficial se declară salariul minim sau job part-time,

când, de fapt, nu e așa etc.

2. O mai bună reprezentare sindicală și o atenție mai mare a sindicatelor pentru

problemele angajaților.

3. Egalitate de șanse pentru femei și bărbați, concedii de maternitate fără teama de

a rămâne fără job.

4. Mai multe șanse de calificare și de dezvoltare profesională.

5. Dreptul angajaților de a participa (într-o anumită măsură) la luarea unor decizii

importante.

6. Dialog public satisfăcător și echilibrat între patronat, sindicate și autoritățile

publice.

7. O legislație care să nu fie defavorabilă angajatului.

8. O societate în care orice angajat este respectat pentru munca depusă.

 

SINDICATELE ÎNSEAMNĂ DIALOG SOCIAL ȘI SOLIDARITATE, adică baza oricărui

demers care vizează o dezvoltare bazată pe protecție, informare, stabilitate și echitate

socială.

 

Servici’ ușor!