CE TREBUIE SA STII DESPRE REPREZENTANTII SALARIATILOR

Ți s-a spus nu o dată de voci prietenoase că sindicatele sunt o formă expirată și ineficientă de apărare a drepturilor angajaților. Să activeze în sindicat e ceva ce făcea bunicul, acum nimeni nu se mai ocupă cu plictiseli din astea.

Și totuși, condițiile de la muncă nu mai sunt așa de roz. Zilele de lucru se lungesc constant, nu-ți termini sarcinile la birou și-ți rămân tot mai des treburi pentru acasă, concediile nu le poți lua când vrei tu, că mai sunt multe comenzi de livrat și raportări de făcut până la toamnă. Așa că te simți tot mai incomodat, stresat, disperat și fără soluții. Și nu mai poți negocia pentru fiecare fleac, pentru fiecare sâmbătă pe care o vrei totuși liberă, că te costă prea multă energie. Pe undeva, în inima ta, știi că soluțiile nu pot apărea decât dacă te înțelegi cu colegii, să vă reprezentați punctul de vedere împreună. Și tu vrei doar să muncești în liniște și fără stress.

Șeful sau managerii îți spun calm că nu-i nicio problemă, nicio nevoie de sindicat: legea permite ca salariații să-și aleagă niște reprezentanți care să le promoveze interesele. Și că e muuult mai simplu decât să-ți faci un sindicat – bașca că nu trebuie să plătești cotizație.

Stai pe gânduri: da, poate reprezentanții salariaților sunt o soluție la problemele tale.

Noi credem că instituția reprezentanților salariaților e mai degrabă o capcană decât o soluție pentru angajați. Iată de ce:

Reprezentanții salariaților sunt o formă de organizare colectivă creată exact în perioada în care se modifica legislația muncii și a dialogului social în 2011, cu efecte nocive asupra dialogului dintre angajator și angajați. Iar aceasta pentru simplul motiv că reprezentanții salariaților au mult mai puțină putere decât sindicatele.

Cum se întâmplă aceasta?

În primul rând, prin lipsa specificării înseajuns de detaliate, în lege, a atribuțiilor reprezentanților salariaților: cu toate că ambele forme sunt destinate reprezentării intereselor angajaților, mijloacele acestei promovări sunt diferite. În vreme ce sindicatele se bucură de asistență la negocierile cu patronatul din partea federațiilor și confederațiilor la care sunt afiliate, reprezentanții salariaților sunt singuri în fața angajatorului. De asemenea, sindicatele î-și pot reprezenta membrii în comisiile de disciplină, în fața instanțelor judecătorești, a altor instituții sau autorități ale statului și pot formula acțiuni în justiție în numele membrilor lor. Organizațiile sindicale pot să sprijine material membrii în exercitarea profesiunii, să constituie fonduri proprii pentru ajutorarea membrilor lor, să organizeze și să desfășoare cursuri de pregătire și calificare profesională, în timp ce reprezentanții salariaților nu au astfel de atribuții. De asemenea, reprezentanții salariaților nu se pot alia cu colegii lor din alte întreprinderi pentru a forma federații ori a influența contractele colective de muncă la nivel de grup de unități sau sector. Reprezentanții salariaților nici nu pot constitui un partener social care să negocieze, cu patronatul și cu guvernul, condițiile de lucru ale salariaților la nivel de sector sau la nivel național și să prevină astfel ca angajații unei întreprinderi sau companii să fie izolați, vulnerabili, șantajabili.

În al doilea rând, nu e îndeajuns de reglementată nici procedura de alegere a reprezentanților salariaților într-o companie, astfel că există riscul ca acești reprezentanți să facă, de fapt, parte chiar din management, ori din personalul de resurse umane!

Cum se poate întâmpla asta? Iată doar o variantă: cum legea, adică Codul Muncii, nu impune nici un fel de condiții sau proceduri, altele decât condiția minimală ca cel puțin 50% plus unu dintre salariați să voteze, aceste alegeri pot fi organizate oricum; și ți se poate cere, de exemplu, pentru validarea votului, să votezi un număr minim de reprezentanți, printre care pot fi, fie că vrei, fie că nu, și manageri!

În teorie, și aceștia sunt angajați, însă în practică ei reprezintă interesele angajatorului, ceea ce e un evident conflict de interese, însă unul pe care legea îl permite și de care angajatorii pot abuza. Mai mult decât atât, legea spune că reprezentanții salariaților sunt aleși de adunarea generală dar știi din experiență că niciodată nu au fost organizate întâlniri la care să participe toți angajații. Și nu vorbim de cazul în care o companie are sute de angajați, în locații diferite și este imposibil să organizezi o adunare generală.

În concluzie, aderarea la un sindicat déjà existent sau crearea unui sindicat nou în întreprinderea sau compania unde lucrezi are șanse să-ți dea mult mai multă putere în relația de negociere cu angajatorul, pe termen scurt, și să-ți dea o voce în dialogul social, pe termen lung, ca să poți și tu influența deciziile la nivel de companie, sectorial, profesional sau național.

Share This Post

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *