CEA MAI TRISTA POVESTE DE SUCCES IN DREPTUL MUNCII

Cea mai tristă poveste de succes în dreptul muncii

de Av. Costel Gîlcă

Orice poveste începe cu „A fost odată ca niciodată…”, însă povestea pe care o voi spune  începe cu „Se întâmplă acum în România…” și este o poveste cu final trist și foarte trist, în care nu moare eroul principal, ci moare speranța care îl animă pe erou!

Ca orice poveste, care are eroi pozitivi și eroi negativi, si povestea noastră are eroi pozitivi – tineri – și eroi negativi: judecători, funcționari.

Să începem trista poveste.

Prin anul 2004, o Multinațională își deschide o sucursală în România (un S.R.L.).

Ca orice lucru nou, începe frumos, cu tineri entuziaști care pun „osul la muncă” cu multă dăruire, ca să se construiască ceva frumos (cunoașteți deja situația, unii ați trecut prin această experiență).

Prin anul 2004, legiuitorul român adoptă o lege prin care se stabilesc o serie întreagă de drepturi pentru pesonalul din acel domeniu de activitate (bani în plus la salariu, zile de repaus, concedii platite etc).

Printr-o bizară excepție a acestei legi, ea nu se aplica sucursalelor.

Această Multinațională speculează oportunitatea dată lege își închide SRL-ul din România și își deschide doar o sucursală.

Drepturile din legea respectivă nu se aplică eroilor noștri, care muncesc în această sucursală, deși sunt cetățeni români, lucrează în România și au contract individual de muncă în România. Bizar, nu?

Multinaționala stabilește un salariul de bază, în care (cel puțin aparent) sunt incluse și două sporuri: de condiții periculoase de 25% și vechime de 25%.

Salariul la momentul negocierii contractului de muncă era peste salariul minim pe economie, astfel încât salariul de bază cu toate sporurile sunt dublu față de salariul minim pe economie.

În anul 2014, un grup de tineri din acea Multinațională (eroii noștri) se gândește să înființeze un sindicat, ceea ce se și întâmplă.

Mircea este motorul tuturor, înconjurat de Claudiu, Denisa, Alexandra – o adevărată eroină care a salavat oameni de moarte și care a primit felicitări din partea conducerii -, Carmen, Roxana, Robert, Florentina, Cristina, Lucian, Robert, Albert, Ionuț, Laurențiu și alții.

În 6 octombrie 2014, ei înștiințează Multinaționala că au înființat un sindicat.

În data de 10 octombrie, Mircea și Claudiu – liderii sindicatului – sunt chemați de urgență la „stăpânire” în capitala unui stat european, unde li se spune direct, pe față, că Multinaționala nu agrează existența sindicatului și li se cere în mod direct să desființeze sindicatul.

Mircea și Claudiu (președitele și vicepreședintele sindicatului) îi comunică faptul că nu sunt de acord cu cererea de desființare și că sindicatul este legal înființat și că nu va fi desființat.

Supărat, marele șef al Multinaționalei vine personal în România, îi strânge pe toți salariații Multinaționalei, le comunică faptul că nu se agrează înființarea unui sindicat și le cere desființarea acestui organism.

Pentru ca sindicatul are îndrăzneala să îl contrazică pe Marele Șef al Multinaționalei, în data de 16 octombrie 2014 este concediat Mircea – liderul de sindicat – pentru motive disciplinare inventate (că ar fi postat pe o pagina de facebook a sindicatului informații confidentiale).

În data de 19 octombrie, sunt concediați 20 de salariați – toți membri de sindicat (eroii nostri) -, pe motiv de reorganizare, însă sunt aduși 40 de ucrainieni ca să muncească în locul lor.

Un salariat al Multinaționalei face cerere de desființare a Sindicatului, însă surpriza vine din faptul că antetul cererii semnate de salariat este cel al avocatului care apără Multinaționala.

Mircea, președintele sindicatului, contestă decizia de concediere.

Membrii de sindicat contestă și ei deciziile de concediere.

Eroii nostri sesizează CNCD că sunt discriminați pe motiv de activitate și apartenență sindicală.

Între timp, cu două excepții, toți cei concediați își caută un loc de muncă în afara țării (dat fiind faptul că domeniul este restrâns în România), și își găsesc de lucru în Irlanda, Suedia, Emiratele Arabe Unite, Dubai, în domeniul lor de activitate.

Prima victorie: prima instanță anulează decizia de concediere a lui Mircea și dispune reintegrarea acestuia în postul avut anterior.

A 2a victorie: prima instanță anulează deciziile privind concedierea celor 19 membri de sindicat și se dispune reintegrarea cu obligarea Multinaționalei la plata unei despăgubiri egale cu salariile majorate și indexate de la momentul concedierii până la momentul reintegrării efective.

A 3a victorie: CNCD constată discriminarea pe bază de activitatea și apartenență sindicală a celor 19 membri de sindicat.

A 4a victorie: Curtea de Apel București menține soluția CNCD în cazul membrilor de sindicat.

A 5a victorie: CNCD constată că Presedintele Sindicatului a fost discriminat pe baza de apartenanță și activitate sindicală.

Așadar victorii pe toate planurile, numai că de aici începe adevăratul calvar!

Multinaționala contestă soluția primei instanțe la Curtea de Apel și contestă deciziile CNCD.

În același timp, Multinaționala îi invită pe eroii noștri să se prezinte la locul de muncă pentru a fi reintegrați, fără însă să le plătească și despăgubirile dispuse de instanța de fond.

Dacă se întorceau în țară și pierdeau apelul declarat de Multinațională, eroii nostri își pierdeau și locul de muncă din România și locurile de muncă din strainătate.

Voi în locul lor ați fi riscat să vă întoarceți și să vă pierdeți toate lucurile de muncă?

Eroii nostri, de bună credință, au solicitat acordarea unui concediu fără plată până la soluționarea definitivă a procesului de concediere.

Multinaționala refuză însă cererile de concediu fără plată și îi concediază disciplinar, argumentând că este absolut necesară prezența lor la locul de muncă (în condițiile în care cu doar 6 luni fuseseră concediați că nu mai era nevoie de ei nici pe viitor).

Așadar, sunt din nou concediați. Nu se ține cont de faptul că la momentul convocării la cercetarea disciplinară toți erau la mii de km departare de București (cel mai apropiat era la 2 000 km de casă).

Cum îi scria  Cristina directorului de resurse umane: Diana, doar nu crezi că lucrez la Ruse în Bulgaria să trec Dunărea în fiecare oră și într-o oră să fiu în București. Înțelege că sunt la 3 500 km departare, că am un program, că am nevoie de o cerere de concediu și că nu pot să mă prezint la București de pe o zi pe alta. Să fixăm de comun acord o dată.

Nu se fixează nicio altă dată și sunt din nou concediați disciplinar.

Se contestă și această decizie și urmează o nouă serie de victorii.

A 6a  victorie: Curtea de Apel București menține soluția instanței de fond în cazul lui Mircea.

A 7a vctorie: Curtea de Apel București menține soluția instanței de fond în cazul membrilor de sindicat.

A 8a victorie: instanța de fond anulează decizia de concediere disciplinară și dispune reintegrarea acestora.

Ar fi trebuit să fie moment de sărbătoare și tinerii să se întoarcă în țară și să muncească, numai că….ei fuseseră din nou concediați.

Multinaționala repetă scenariul cu convocarea la reintegrare, fără însă plata salariilor.

Cum Cristina nu a mai rezistat la condițiile de clima și muncă din Emiratele Arabe Unite se prezintă spre reintegrare.

Multinaționala îi cere să participe la un curs de pregătire profesională.

Cristina participa in prima zi, însă pentru că refuză să semneze o declarație de impunere în Elveția (pe motiv că nu înțelege de ce să semneze o declarație de impunere în Elveția în condițiile în care este cetățean român, lucreză în România, are contract în România) și un formular de confidențialitate (pe motiv că îl semnase deja la angajare), în timpul cursului i se cere să părăsească cursul sub privirea altor cursanți care nu înțelegeau ce se întâmplă.

A 9a victorie: Curtea de Apel București menține decizia instanței de fond și dispune reintegrarea lui Mircea cu plata drepturilor salariale (Mircea a avut un dosar separat de grup).

Este reintegrat formal, însă Multinaționala inventează 4 plângeri anonime și una semnată de cel care solicitase dizolvarea sindicatului, conform cărora ar fi creat în calitate de lider de sindicat tensiuni în cadrul companiei.

Dacă vi se pare complicat, gândiți-vă cum e să trăiești toate aceste situații, în condițiile în care nu ai decât vina că ai vrut să te constitui într-un sindicat pentru a apăra interesele celorlalți salariați.

Multinaționala inventează o sesizare la autoritatea care i-a emis autorizația (o țară europeană) și  îi interzice lui Mircea să se mai prezinte la serviciu.

De atunci au trecut cca 3 ani și Mircea nu a fost primit nici măcar o zi în multinațională.

La scrisoarea trimisă de Mircea autorității din statul european, aceasta îî răspunde că nu face nicio cercetare cu privire la persoana lui.

Cu toate acestea Multinaționala refuză să îl lase să se prezinte la locul de muncă.

În aprilie 2016, aceeași poveste se întâmplă și cu vicepresedintele sindicatului, fiind și el suspendat pe aceeași poveste cu sesizări anonime, cu anunțarea autorității statului european și cu interzicerea de a se mai prezenta la locul de muncă.

Așadar în acest moment situația e următoarea:

  1. membrii de sindicat concediați disciplinar;
  2. președintele – reintegrat, dar nu e primit la serviciu de 3 ani;
  3. vicepresedintele este și el suspendat.

A 10a victorie: CNCD constată disciminarea vicepresedintelui pe motiv de apartenență și activitate sindicală.

A 11a victorie: Curtea de Apel București menține Decizia CNCD prin care se constatase discriminarea.

Revenind la  membrii de sindicat, pentru că după prima reintegrare Multinaționala a refuzat să plătească salariile conform hotărârii judecătorești, după 8 luni de așteptare, membrii de sindicat se adresează unui executor judecătoresc pentru a obliga Multinaționala să plătească salariile.

Pentru că la acel moment urma să intre în vigoare o hotărâre a CCR care preciza că încuviințarea se va face de către instanța judecătorească, Multinaționala speculează momentul și contestă executarea silită.

Judecătorul admite contestația și obligă membrii de sindicat să plătească 8 000 lei cheltuieli de judecată (în condițiile în care salariul lor de bază este minim pe economie).

Pentru comparație, în cazul hărțuirii morale la locul de muncă, instanța a acordat cheltuieli de judecată de doar 6 000 lei pentru fond și apel pentru un număr de cca 10 termene (în cazul contestării a fost doar un singur termen de judecată.

Complet rupt de realitate. Un judecător de 24 de ani, ieșit de pe băncile INM. Un copil care nu traiește decât în lumea cărților, care nu a avut niciun contact cu realitatea relațiilor juridice. Cum să obligi la plata a 8 000 ron cheltuieli de judecată, în condițiile în care Multinaționala avea obligația de a achita drepturile salariale, iar problema de drept este de o foarte mică complexitate? Bătaie de joc? Sistem juridic rupt de realitate?

Povestea merge mai departe.

Conform contractului individual de muncă, membrii de sindicat aveau un spor de 25% pentru condiții deosebite și un spor de 25% pentru vechime (după cum v-am spus, Alexandra chiar a salvat viața unor oameni alături de alți colegi, motiv pentru care a fost felicitată de Marele Șef al Mulținaționalei).

Cum salariul minim a tot crescut, fără să crească și salariul lor care a fost negociat în anul 2007 – de asta și înființaseră sindicatul – , s-a ajuns la situația în care salariul lor, cu cele două sporuri să fie identic/aproape identic cu salariul minim pe economie.

Membrii de sindicat fac cerere in instanță pentru obligarea Multinaționalei la plata celor două sporuri.

A 12 victorie: Instanța de fond, după efectuarea expertiziei ,obligă Multinaționala la plata sporului de 50% considerând că oricum ar fi primit salariul minim pe economie, iar prin neacordarea acestor sporuri practic ar fi lipsit de conținut înțelegerea părților privind acordarea celor două sporuri.

Multinaționala face apel.

În apel însă surpriză:  judecătorii Curții de Apel București apreciază că membrii de sindicat nu sunt îndreptățiți să primească aceste sporuri, deoarece aceste sporuri sunt cuprinse în salariul de bază, care este salariul minim pe economie.
Ce este însă interesant că nici pe statele de plată, nici pe fluturașii de salarii NU sunt identificate aceste sporuri ca fiind calculate și plătite, însă apare rubrica: Taxa Elveția – 0 (zero).

Cum Multinaționala plătise acești bani imediat după hotărârea instanței de fond (de data aceasta benevol), solicită întoarcerea executării plăților inclusiv a dobânzii legale.

Așadar eroii noștri trebuie să plăteacă dobând multinaționalei, pentru ca deși în fund au caștigat în apel au pierdut.

Cele două judecătoare de la Curtea de Apel București obligă membrii de sindicat să plătească banii înapoi, inclusiv dobânda legală.

Așadar, Multinaționala pe de o parte va menține salariul minim pe economie pentru toți salariații din România, pe de altă parte va primi și dobânda legală de la niște oameni care au salariul minim pe economie. Trist… foarte foarte trist…

Acum câteva cuvinte despre multinațională.

În topul veniturilor acestei Multinaționale, România reprezintă a doua țară după Polonia.

Având în vedere că are doar sucursală în România, Multinaționala NU plătește impozit pe profit în România.

Salariul angajaților este format din salariul de bază (salariul minim pe economie) și venituri variabile în raport de îndeplinirea unor anumite condiții.

Așadar, în România Multinațonală nu plătește decât taxe și impozite pentru salariul minim pe economie, însă toate profiturile se duc în Elveția, unde și-a mutat sediul central.

Suma variabilă este plătită în euro, însă pentru că în Elveția nu se plătesc impozite pentru venituri sub un anumit cuantum, aceste variabile sunt plătite direct din Elveția, astfel că Multinaționala NU plătește taxe și impozite nici pentru aceste venituri (înțelegeți de ce nu au lasat-o pe Cristina să continue cursul).

Având în vedere experiența cu sindicatul, Multinaționala înființează o firmă paralelă de recrutare de forță de muncă în Polonia, astfel încât contractele sunt încheiate în Polonia, dar se muncește în România.

Orice inițiativă de constituire de sindicat se dorește a fi din fașă descurajată, pentru că se lurează prin agentul de muncă temporară din Polonia, astfel încât dacă cineva visează să se sindicalizeze la Multinațională, el va fi automat dat afara din Multinațională și retrimis firmei de Polonia, care îl va concedia.

Așadar, Multinaționala exploatează toate veniturile din România, însă de plătit plătește doar taxe și impozite pe salariul minim pe economie!

Trist este că există judecători care admit ca salariații români să fie sclavi (a admite că sporurile sunt cuprinse în salariul minim pe economie nu înseamnă altceva decât a admite sclavia).

De ce este tristă această poveste de succes?

Pentru ca deși există victorii zdrobitoare, Multinaționala nu e obligată să plătească nimic pentru bătaia de joc la adresa salariaților români, dimpotriva statul român prin unii judecători îi mențin la nivel de sclavi și îi obligă să plătească dobânzi Multinaționalei (stiu, veși spune că asa e juridic…dar juridic ar fi ca Multinaționala să fie amendată de statul român pentru bătaia de joc la adresa acestora).

Cum au reacționat autoritățile române?

În ceea ce privește CNCD, acesta a aplicat o amendă de 5 000 lei/salariat unei multinaționale care a câștigat milioane de euro doar din simpla listare la bursă, adică o amendă… absolut nesemnificativă.

ANAF – la care au făcut sesizare cu privire la bizara obligația de impozitare în Elvetia, a răspuns prin citate din jumătate de Cod fiscal, dar nu a întreprins absolut nimic să se sesizeze dacă există sau nu evaziune fiscală.

ITM – deși a fost sesizată, a cerut în primă instanță dovada înființării sindicatului, dovada împuternicirii pentru a face acea sesizare, pentru ca ulterior dupa ce a primit toate ceste documente să solicita lista membrilor de sindicat, deoarece are informații (???!!!) că au fost concediați.

Cam asta este România, o țară în care efectiv mori cu dreptatea în mână, în care autoritățile sunt/par dezinteresate de aflarea adevărului, în care există judecători buni și foarte buni, dar și judecători rupți complet de realitate, judecători care au uitat să judece adevărul.

În concluzie, este cea mai tristă poveste de succes pe care am cunoscut-o în 17 ani de activitate.

 

Costel Gîlcă este cel mai experimentat avocat în dreptul muncii din România, cel care a coordonat cel mai mare proces colectiv din România (peste 15 000 de dosare), primul care a obținut hotărâri judecătorești privind hărțuirea morală la locul de muncă, cel care a obținut cele mai mari daune morală în dreptul muncii ( 300 000 euro), cel care a obținut cela mai mari sume la negocierea încetării contractului individual de muncă (ex: 900 000 euro  brut, 750 000 euro brut, etc 600 000 brut euro,).

Este autorul din dreptul muncii cu cele mai multe titluri publicate (16), are peste 200 de articole publicate, a înființat cea mai mare enciclopedie de dreptul muncii, este singurul autor care a făcut o recenția a tuturor cărților publicate în Românai în domeniul dreptului muncii începând cu anul 1775 și pnă în prezent.  A înființat Revista de Drept Social

În cartea Noi teorii în dreptul munci, printe alte teorii, demonstrează științific faptul că dreptul muncii nu derivă din dreptul civil, ci este o ramură de drept disctinctă care s-a dezvoltat paralel și distinct de dreptul civil.

A lucrat la Curtea de Justiție a Uniunii Europene, a fost Șef Serviciu – serviciul juridic – Societatea Română de Radiodifuziune, consilier juridic – Universitatea din București, actualmente avocat în Baroul București

Share This Post

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *