FRAGMENT INTERVIU VASILE GOGESCU, PRESEDINTELE FEDERATIEI SINDICATELOR DIN COMERT

INTERVIU VASILE GOGESCU, PRESEDINTELE FEDERATIEI SINDICATELOR DIN COMERT

Etapă de etapă, pas cu pas a început un mic război așa, secret, pe ascuns împotriva liderilor de sindicat din magazinele Auchan. La majoritatea înscenându-li-se câte ceva, răspândindu-se zvonuri false, mincinoase despre ei, tot felul de lucruri de genul ăsta care să slăbească încrederea angajaților în reprezentanții pe care tot ei i-au ales. Apoi a început cu înscenarea de încălcări ale regulamentului intern, chemarea în comisii de disciplină a liderilor de sindicat, punerea lor sub presiune până unii au cedat, unii au plecat săturându-se, pe unii i-au dat afară. Iar pasul următor a fost, rând pe rând, fiecare membru de sindicat, individual, a fost chemat la Resurse Umane, pus în fața unei declarații pe care să o completeze dacă vrea să rămână membru al sindicatului, ca să i se poată reține cotizația, spunându-i-se clar: sindicatul nu mai e reprezentativ, nu poate negocia contract colectiv pentru voi, nu înțeleg de ce să mai plătiți cotizația…

Varianta finala a interviului va apărea în numărul 17 din Gazeta de Artă Politică.

 

 

 

 

Share This Post

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *